Lenea e nesfârșită

Cititorii noștri e mai leneși decât noi, și cu un ascuțit simț al umorului. Au găsit făină de pâine pentru leneși și mi-au făcut-o cadou. E drept, te scutește doar de efortul intelectual, că de frământat nu se frământă singură.

Spaima bucătarului leneș: omleta

Una din cele mai mari spaime culinare ale mele e omleta. De aia prefer să fac papară. Instrucțiuni mai detaliate și istețe găsiți la celebrități. Varianta mea e una de înfrângere a spaimei, după cum urmează:



Ingrediente (pe cap de mesean):
1-2 ouă, după cât sunteți de flămânzi
1/2 morcov (făcut tăieței cu instrumentul de curățat cartofi)
țelină, dacă vă place, cam tot cât morcov, făcută și ea tăieței
50 g brânză, de orice fel, dar ideal ar fi să se topească
1-2 linguri de ulei
sare, piper




Punem tigaia la încălzit, turnăm uleiul, prăjim morcovul și țelina.
Între timp, pentru că suntem eficienți, ca orice leneș care se respectă, batem ouăle cu sarea și piperul.
Dacă morcovii și țelina s-au rumenit (caramelizat, dacă suntem mai snobișori), turnăm ouăle bătute bine peste ele. Ședem cuminți lângă tigaie până când marginea „plăcintei” începe să se desprindă de marginea tigăii, iar amestecul e lichid doar pe o grosime de 1 mm, deasupra și în mijloc (2-4 minute la foc mediu spre mare). Din momentul ăsta avem două opțiuni: dacă avem un capac suficient de mare ca să acopere tigaia, reducem focul și acoperim tigaia cu el cam 1 minut, ca să se închege deasupra, iar dacă nu, luăm 1-2 palete (în funcție de neîndemânare) și întoarcem omleta pe partea cealaltă. Dacă aveți o tigaie bună, puteți să opriți focul după ce ați întors-o. În principiu, tigaia păstrează suficientă căldură ca să se prăjească și milimetrul de ou semi-închegat rămas.
Scoatem omleta pe farfurie, presărăm jumătate din ea cu brânză, o îndoim în două și o mâncăm cu poftă bună, ceea ce vă doresc și domniilor voastre.

Lene, cu garnitură de ciuperci la cuptor

Na, iaca, m-am întors acasă sportuită și flămândă. Am aruncat un ochi prin frigider, am decis că minunata improvizație de paste vegetariene (dacă nu pui carne, că n-ai sau nu vrei) presupune prea multă muncă pentru un om sportiv, așa că am sacrificat jumătate din ciupercile de pășune (champignon, ca să nu le zicem pe numele pe care le zicea bunica) culese recent din magazin, şi le-am trimis, în 10 minute, în direcția cuptorului.

Ingrediente:
ciuperci - câte aveți, dar să fie din alea cu pălărie (adică nu pleurotus şi altele asemenea)
sare (şi piper, dacă vă place) - câte o pișcătură  Dacă mă întrebați cât e pișcătura  apoi e câtă sare puteți lua între două degete. Nici mai mult, nici mai puțin.
buruiene provensale (adică Herbes de Provence), dacă aveți. dacă nu, nu tușesc nici de la cimbru, oregano, busuioc ori măghiran (sau toate la un loc)

Metoda de fabricație:

Sărați, condimentați  dați la cuptor, așteptați până scade dimensiunea ciupercilor cam la jumătate. Scoateți din cuptor. Mâncați. Să vă fie de bine.

Spaima începătorului faţă cu mâncarea gătită

Tocmai mi-a tunat să fac o salată de făsui cu fasole uscată, că de mă prinde mama ca n-am folosit-o încă, îmi rupe urechile (şi vine-n vizită azi).

Şezând eu şi alegând fasolea, mi-am amintit ce puţină minte aveam când eram mică şi nu mă lăsau să-mi fac de cap (nu că acum aş fi tare mare, da' măcar am buletin). La cât de dragă îmi era treaba asta (de care bunică-mea se grăbea să scape, ca de râie), dacă n-aş fi pus mâna pe lingura de lemn din proprie iniţiativă şi cu atitudinea de tipul "curaj, găină, că te tai", n-aş fi ajuns în veacul vecilor să gătesc, şi cu atât mai puţin să scriu despre mâncare.

Aşadar, prietene începător, nu te teme. Ca şi pe mine, te-or fi pus alţii (mai pricepuţi, unii dintre ei) la munca de jos (ales fasole, curăţat usturoi, tăiat ceapă şi altele la fel de simpatice), când găteau pentru mai mult de 2-3 persoane. Fă-ţi curaj, pune ceva în cratiţa aia, şi ce-o ieşi, o ieşi. Dacă-i şi comestibil, cu atât mai bine.

Hai, la cratiţă, că nu muşcă. Mă jur pe wok-ul de la Tefal (my precioussssssss).

Dovleac copt şi cârnăciori pe băţ

Ingrediente (2 porţii):

1/4 dintr-un dovleac mare sau 1/2 dintr-unul mediu sau, de ce nu, 1 dovleac mai mititel. doar să nu fie din cei de plăcintă, că-s grozav de dulci, ca de prăjitură.
4 cârnăciori proaspeți, din cei mai subțirei.
sare, piper, ulei de măsline, chimen măcinat

Tăiem dovleacul (cu coaja spălată) în felii de cam două-trei degete lățime (la coajă). De preferat, în așa fel încât să stea în poziție verticală în cuptor, pe coajă. Dacă nu se poa', nu se poa'. Nu-i grav, dar, ca în poză, o să aibă crustă doar pe o parte. Pe aia care nu se vede, în cazul de față
Îl masăm bine cu uleiul, sarea, piperul și chimenul măcinat.
Îl punem în tavă și l dăm la cuptor, la foc mediu. Îl lăsăm în pace vreo jumătate de oră, după care începem să-l sâcâim prin înțepare cu o frigăruie. Când intră în el ca în brânză și pe deasupra s-a format o crustă frumoasă, e gata. Ştiu că sunteți deștepți și dacă vi se pare că începe să se ardă veți reduce focul. De-aia nu vă mai zic nimic.

Cârnăciorii proaspeți se chinuie ca în poză și se dau la cuptor, vreo 30 de minute, sub forma instalației prezentate aici. Adică se fac frigărui proptite pe o tavă căptușită cu folie de aluminiu (de lene, evident, că ne scutește de spălat vase). Dacă sunteți mai harnici sau ați uitat să cumpărați folie, turnați o cană de apă în tavă, ca să nu se ardă grăsimea scursă de pe cârnați. Şi dacă tot adusei vorba, îi înțepăm din loc în loc cu o scobitoare, să fim siguri că se scurge o parte din grăsime.

Hummus cu doi M, sau cum n-am pus coada la lingură

Insist, iubiți cetitori, hummus se scrie cu doi (2) M. Cu unul singur, e pământ de flori. Şi acu', dacă tot mi-am liniștit conștiința profesională, vă voi povesti cum se face hummus acasă, cu mânuțele alea două ale musafirilor.

Fără să pui coada la lingură, că  ne inspirarăm de la alții, și ne plăcu ce ieși.

Se ia un musafir, de preferat unul care gătește și acasă. Şi un computer de orice marcă, cu internet, ca să aflăm ingredientele de bază.



Se adaugă:

1 conservă de năut fiert (400 ml). Evident, nu vă împiedică nimic să cumpărați năut uscat, se fierbe exact ca fasolea, dacă aveți răbdare să-l puneți la înmuiat, fiert, decojit. Dacă nu sunteți leneși. Eu sunt.
5 căței de usturoi (sau mai mulți ori mai puțini, în funcție de cât de mult vă place usturoiul)
1 lingură de pastă de susan (ați făcut cunoștință cu ea aici)
sumac
chimen măcinat (așa îl găsiți în magazine, eu încă nu m-am lămurit dacă e chimen ca la noi sau chimion turcesc, da' e bun la gust)
sare





Se pune musafirul la treabă, după cum urmează:

-Dă prin blender năutul scurs de apa din conservă! Ca să ajungeți la consistența dorită, dacă îl vreți mai lichid, scurgeți apa într-o cană, nu în chiuvetă, și adăugați din ea în amestec.
-Na-ți usturoiul și presa, zdrobește-l și amestecă bine!
-Stai sa pun și o lingură de pastă de susan!
-Na-ți sumac, chimen, sare!

Toată treaba asta durează vreo 5-10 minute, iar rezultatul e mai bun decât orice hummus de magazin. Dacă n-am dreptate, puteți să vă plângeți. O să dau vina pe musafir, evident.

Dulciuri pentru to(n)ţi ca mine. Sau cremă de zahăr ars

După cum vă ziceam, la dulciuri sunt complet toantă. Pentru mine-s muncă multă cu satisfacție puțină. Mâncatul unui măr e mult mai simplu și eficient. Cu toate astea, ca să nu mă fac de râs complet, am învățat de la mama să fac cremă de zahăr ars. Cam după cum urmează.



8 + 8 linguri de zahăr tos
8 ouă
1 l de lapte
zahăr vanilat sau scorţişoară sau coajă rasă de lămâie ori portocală






În cratița sau forma în care veți coace crema, caramelizați primele 8 linguri de zahăr. Amestecați cu o lingură de lemn pe care o folosiți doar pentru prăjituri (a propos, e de preferat să folosiți o cratiță în care n-ați prăjit ceapă sau alte chestii cu gust sau miros puternic) până când zahărul e lichid, translucid și de culoare maro deschis (dacă a ajuns maro închis și fumegă, atunci e ars de-a dreptul și amar, așa că turnați apă în cratiță  dizolvați zahărul, spălați cratița, ștergeți o bine și reluați operațiunea, cum am făcut și eu la prima tentativă). După ce s-a lichefiat zahărul, rotiți cratița ca să îmbrăcați pereții în caramel și (dacă îi aveți) distrați-vă pruncii cu felul în care trosnește zahărul în timp ce se răcește.

Greul a trecut. Acum bateți cu telul ouăle întregi împreună cu celelalte 8 linguri de zahăr, bine de tot. Turnați laptele și mirodeniile, mai bateți oleacă și turnați compoziția peste caramel. Dați crema la cuptor, la foc mijlociu, la Bain-Marie*.

Gata (când are consistența unei gelatine, iar dacă o înțepați cu o frigăruie sau o andrea, iese curățică). E mai bună rece, dar, dacă nu vă puteți abține, merge și călduță.

* Cum adică ce-i aia Bain-Marie? O cratiță în altă cratiță mai mare, în care ați turnat apă fierbinte. Nu-s eu mare expertă (v-am zis că nu mă pricep la dulciuri), dar ăia care se pricep (Silvia Jurcovan, în cazul meu) spun că nivelul apei din cratița mare trebuie să fie mai jos de fundul cratiței cu crema.

Atenţiune mare!
Punctul de topire al zahărului este foarte ridicat. Nu vă împingă, vă rog, nevoia să atingeți zahărul lichid, pentru că arsura cu ulei e mic copil pe lângă arsura cu zahăr încins.