fasolica - amintiri din copilărie

sau fasolică bună-ai fost, şi de dulce, şi de post! (zicală de-a bunicii)

cred că toţi avem amintiri culinare din copilărie. ale mele-s simple: pâine prăjită pe plita de la sobă, usturoiată şi unsă cu unt pe ambele părţi, cartofi copţi cu unt şi moare de varză, fasole cu ulei, sare şi piper.
nu vă ofensez cu reţete pâine prajită, iar cu cartofii copţi v-am ofensat deja.
subiectul de azi este o salată de fasole. nu e nouă, o fac şi alţii, dar folosiţi-vă de ea pentru inspiraţie într-o zi când vă e foame şi au conserve de fasole la ABC.

ingrediente (pentru 3-4 persoane):
o conservă mare de fasole - simplă, în apă, fără sosuri şi condimente (eu o prefer pe cea roşie, dar dacă doriţi şi poftiţi, puteţi amesteca o conservă mare de fasole albă, care-i mai ieftină, cu una mică de fasole roşie. arată foarte bine-n poze).
2-3-4 castraveciori muraţi (în funcţie de dimensiune şi de cât acrişoară vreţi să fie salata. dacă-s prea mulţi, mai tăiaţi, dacă-s prea puţini, mai adăugaţi, că doar de-aia sunteţi inteligenţi şi eficienţi, nu?)
ceapă verde, după pofta inimii (reiau o discuţie mai veche: începem cu mai puţină, mai adăugăm dacă nu ajunge)
3-4 linguri de ulei (dacă-i de măsline sau de floarea soarelui presat la rece, e ideal)
sare, piper
dacă mai aveţi şi vă plac, puteţi adăuga gogoşari muraţi, măsline, mazăre. improvizaţi voi, nu mă îndoiesc de asta.

procesul de producţie:

scurgeţi conserva (conservele) de fasole. turnaţi fasolea într-un bol, adăugaţi castraveciorii tăiaţi cubuleţe, ceapa verde cu codiţe cu tot, asezonaţi cu ulei, sare, piper. dacă vă place salata mai acrişoară, puteţi să adăugaţi şi puţin oţet (balsamic, de mere, de vin).

gata.

salată de vinete și ardei copți

pe foarte, foarte scurt:

ingrediente:
1 pungă de vinete de la congelator (din alea de la mama, sau puse cu mânuțele proprii)
1/2 pungă de ardei copți , tot de la congelator, puși la fel cu vinetele de mai sus (capia sau gogoșari ar fi ideali, că dau mai frumos la poză, da' merge şi cu ardei galbeni, gustul e același)
5-6 căței de usturoi (de pus treptat, după gust)
2-4 linguri de ulei de măsline
sare (tot treptat, tot după gust)

preaiubiți leneși, n-am dat cantităţi în grame din simplul motiv că nu cunosc pe nimeni care să cântărească pungile de vinete și ardei copți puse la congelator. deci bazați-vă pe proporții. bineînțeles că puteți reduce sau crește cantitatea de ardei, după cum vă tună și vă trăzneşte la momentul fabricației.

nici poze n-am făcut, că n-am apucat. s-a mâncat, deh...

procesul de fabricație:
dați vinetele prin blender/chopper sau tocați-le manual, cu tocătorul de vinete sau cu dosul unui cuțit inoxidabil
scoateți codiţele și cotorul ardeilor copți şi tocați-i în același fel
amestecați vinetele și ardeii, de preferat cu mixerul, turnați uleiul, mai mixați oleacă, apoi puneţi usturoiul, pe rând, cât vă place vouă, mixați iarăşi, sărați, mixați, mâncați (cu pâine prăjită, dacă doriți).

fără decongelatul ingredientelor, durează cam 20 de minute.

urecheala dupa gust si cat cuprinde

am fost trasa, zilele trecute, de urechi, de alte doua lenese.
si-am fost informata ca dezinformez publicul cititor si (mai) incepator, asa ca ma conformez.

I: cat inseamna 'dupa gust'?
R: dupa gust, in mintea mea, inseamna sa incepi cu mai putin si sa tot adaugi, pana-ti place gustul. fiind vorba de condimente, n-o sa iti poata spune nimeni si niciodata cum e dupa gustul tau.

I: ce e aia 'cat cuprinde'?
R: aici, lenesele mele dragi, m-ati bagat la colt. din doua motive. primul, ca se aplica mai ales la prajituri si altele asemenea, iar eu nu practic sportul asta. mai bine fac mancare pentru o nunta, decat o prajitura mai complicata decat crema de zahar ars (asta se face cu cantitati fixe) si checul cu lapte acru (care se masoara cu cana). al doilea, pentru ca-s ferm convinsa ca doar prin practica proprie afli cat cuprinde. singura explicatie pe care-as putea sa o da este ca, intr-o carte de bucate buna (leneso creata, nu-mi da, te rog, in cap cu silvia jurcovan decat daca mi-o dai cadou dupa aia), ti se explica (pe cat se poate explica in scris) care e consistenta la care trebuie sa ajungi. in zilele noastre internautice e mai usor sa gasesti poze, cum ar fi galustele astea.

in rest, am uitat cu gratie tot ce nu-mi convenea, dar nu va sfiiti sa reveniti cu intrebarile. promit solemn sa raspund anul asta.

păstăi scăzute

Adicătelea, pe clujenește, fasole verde scăzută. Doar că nu e verde, ci galbena și minunata fasole țucără, puțin dulceagă, fermă la cărniță și aflată pe toate tarabele din piață... Cum să n-o iei acasă?

Evident că există rețete mii, da' nu strică o reamintire, nu?



Ingrediente
cca. 700 g păstăi (din piața, obligatoriu). Restul până la 1 kg l-am aruncat în congelator, opărit, că n-a mai incăput în tigaie.
330 ml bulion (de la mama, evident). Ideal ar fi fost să pun 4-5 roșii crude (medii), da' nu m-am îndurat. Am cumpărat puține și mi-era lene să mai ies pe căldura asta, iar eu fără roșii nu pot să trăiesc.
2 morcovi tinerei
1 usturoi verde (cca. 2 căței de usturoi uscat)
1 hașmă (asta-i vestita 'chive', care s-a transformat la noi in 'chivas', ca beutura aia regală...)
sare, piper (mult), oregano

Recunosc că am trișat, pentru că, evident, îmi era prea lene să moșesc pe lângă cratiță. Cum anume? Am opărit păstăile, ca o leneșă ce ma aflu... (rețeta originală zice să pui toate ingredientele și să le gatesti inăbușit la foc mic).

Deci: păstăile opărite în apă cu sare (până în stadiul de al' dente sau semicrocante) le-am aruncat într-o tigaie în care am călit mai întâi morcovii făcuți tăieței (știți voi, cu instrumentul de curățat cartofi), usturoiul și hașma tăiate, iar apoi am turnat bulionul peste. și, evident, n-am uitat sarea, piperul si oregano.

Iar pentru când îmi voi gasi cablul de descărcat poza, vă anunț că deasupra păstăilor se va afla o costiță de miel de la mătușa Marie, tratată boierește cu ulei de măsline, sare, și buruiene provensale (cunoscute poligloților nehaliți de teapa mea și ca herbes de Provence). Despre dânsa aș putea spune că nu s-ar fi supărat daca mai primea și usturoi și lămâie, da' iaca am uitat.

cum sa dezbraci o rosie

simplu. simplu de tot. o inmoi in apa fierbinte. unii cresteaza rosia, in cruce. se spune ca e mai usor, deci incercati si voi. eu, lenesa fiind, infig o furculita in ea, iar cojita crapa pe unde-am infipt furculita. cam asa:

 

nu spal vase

mie imi e intotdeauna prea lene ca sa spal vase, asa incat orice mancare la care ajunge o singura tigaie e prietena mea cea mai buna.

azi avem ochiuri cu kaiser si cartofi prajiti.

incepem cu kaiserul taiat felii subtiri. il aruncam in tigaia anti-aderenta. il prajim si il scoatem pe o farfurie acoperita cu servete de hartie (cele la rulou sunt ideale). mai turnam putin ulei si prajim cartofii taiati felioare subtiri (cu razatoarea aia universala, care calca, spala si daca te porti frumos face si de mancare). nu aglomeram tigaia, ca sa nu se faca terci, pentru ca vrem cartofiori crocanti. scoatem si cartofii pe servetele de hartie. in uleiul care-a mai ramas, facem ochiurile, fara indicatii speciale...

tragem hartia de sub cartofi si kaiser, adaugam ochiurile, stropim cu sos worchestershire, sare, piper si ce ne mai lasa inima, adaugam gogosari murati si-am terminat.

pe eeeeeeeeeeeeeei (eleeeeeeeeeeeeeee?)

paste "inca o gaura la curea"

pe scurt, ca le-am facut de foame, nu de faima. si acum pot sa omor purici pe burta.

mai intai, nu va impiedica nimeni sa puneti carne. prajiti-o separat, doar.

apoi, pentru 2 portii:

2-3 morcovi medii, curatati si facuti fasioare cu curatatorul de cartofi

3-4 catei de usturoi

1 conserva de rosii in bulion, intregi sau cubulete, dupa cum e de mare lenea, iarna sau

300 g rosii proaspete de la piata, in sezon

masline, dupa pofta

1 dovlecel mediu

bureti (de preferinta hribi) uscati, dupa gust

ulei de masline, sare, piper, ardei iute, oregano si/sau busuioc si (daca va place sosul mai dulce) o piscatura (cat iei intre trei degete) de zahar sau cateva picaturi de miere

250 g paste (eu folosesc paste integrale, dar daca nu va place consistenta putin nisipoasa, folositi din cele obisnuite)

puneti apa pentru paste la fiert (cu sare).

 

in timp ce fierbe, curatati si 'fasiati' morcovii, ca in poza. faceti la fel cu dovlecelul.

turnati ulei de masline intr-o tigaie pusa (evident, ca suntem lenesi isteti) pe foc.

cand uleiul e fierbinte (la tigaile anti-aderente incepe sa o ia la goana prin tigaie), turnati morcovii in el si rumeniti-i.

intre timp, curatati usturoiul si taiati-l felii subtiri. daca n-ati luat rosii cubulete, taiati-le pe cele intregi cubulete.

cand s-au rumenit morcovii si dovlecelul, si s-au inmuiat, aruncati usturoiul in tigaie, invartiti-l de doua-trei ori si apoi turnati cuburile de rosii si bulionul ramas in conserva, hribii si maslinele.

lasati sa scada, asezonati cu sare, piper si/sau ardei iute, oregano.

pe undeva intre diversele etape de fabricatie ale sosului, apa va fi clocotit si veti fi pus domniile voastre pastele la fiert. lasati-le pana se fierb all' dente (adica sa nu se faca terci la prima atingere, iar interiorul sa fie complet alb). scurgeti, spalati daca e nevoie, turnati din nou in oala si amestecati cu putin ulei de masline.

pastele-n boluri, sosul peste paste si pofta buna.

O altă salată de vinete

Baba ganoush, adică. N-am inventat-o eu, vă dați seama, nu?
Sursa de inspirație: aici

Toată lumea are-o mama și toată mama are vinete la congelator (când nu sunt proaspete de la olteni). Acum, că am stabilit asta, vă prezentam baba ganoush. Recunosc ca nu-mi mai amintesc prea bine ce gust avea când am mâncat ultima dată una de la mama ei, da' îmi place ce-a ieșit.


Ingrediente:

2 vinete. Preferabil proaspete și naționaliste. Dacă nu, merg și de la congelator... Dar să fie de la mama, ne-am înțeles?
2-3 linguri de ulei de măsline
1-2 linguri tahini(a), adică pastă de susan (o găsim la hipermarketuri, printre produsele orientale/exotice)
1/2 lamâie sub formă de zeamă
3-4-5 căței de usturoi, zdrobiți (după gustul fiecarui leneș)
sare, evident
Dacă mai doriți și poftiți, unii zic să puneți pătrunjel sau coriandru, tocate. Eu n-am avut nici una, nici alta, și nici n-am pus, nici nu le-am simțit lipsa.



Dăm vinetele prin blender/chopper, aruncăm restul ingredientelor peste ele, mai facem un bzzzzzzzzzzz și îi trezim pe toți vecinii care nu s-au trezit la primul.

Gata (15' cu tocatul neîndemânatic al usturoiului cu tot, că s-a pierdut o presă de mujdei. Găsitorului recompensa. În căciulii de usturoi).

PS: tot din rațiuni de pățanii proprii: dacă nu sunteți siguri cum v-ar place gustul, puneți ingredientele mai cu țârâita,  în mai multe etape. Nu că ar trebui musai sa precizez, leneșii fiind oameni inteligenți  de regulă, da' să am și eu conștiința împăcată, va rog...

avocat, au sel et au poivre

sau pe limba noastra, salata de avocado.

aici se impun niste instructiuni preliminare, de la stan patitul:

• nu trebuie sa-ti poti sparge capul cu avocatul. pardon, avocado.
• nu trebuie sa-l poti face terci dintr-o singura apasare. s-ar putea sa fie deja stricat.
• eu incerc sa il cumpar in starea de 'pe undeva pe la mijloc'. daca mijlocul bate spre spargeri de capete, mai puteti sa-l lasati o zi-doua la vedere in bucatarie. daca bate spre terci, a se manca in maximum o zi, daca l-ati tinut la frigider.
• ca sa fie bun, trebuie sa aiba un gust asemanator cu al nucilor verzi.

cum se demoleaza un avocado (vezi prima poza):

1. se taie in doua, pe lungime (cel care se gaseste pe la noi are forma de para, verde inchis sau maroniu)
2. se infige lama cutitului (nu varful), in sambure. repetati pana se fixeaza
3. se roteste cutitul pana samburele iese din locas
4. se introduce o lingura intre coaja si pulpa
5. cu grija, se desprinde pulpa de coaja

ingrediente:

1 avocado

ulei de masline, otet (eu il prefer pe cel de mere cu miere), sare si piper

dupa ce ati cumparat si demolat avocatul... avocado. pardon, din nou. deci, dupa ce l-ati cumparat si demolat, il taiati cubulete, il puneti intr-un bol si il asezonati. pentru ca se oxideaza foarte repede si doar in cazul in care apuca sa ramana nemancat suficient ca sa se oxideze, puteti sa-l stropiti cu putina zeama de lamaie, sau sa inlocuiti otetul cu zeama de lamaie, daca va place mai mult.

paine prajita si pofta buna.

salata de cus-cus cu-cu-cu-cu ce-o fi

deci cus-cus. paste orientale sub forma de graunte (a nu se confunda cu pastele acelea maruntele care se mai vand la noi prin magazine). si o binecuvantare pentru lenesi. se poate amesteca cu aproape orice si toata procedura de gatit dureaza 10 minutele.

pregatirea cus-cus-ului: se foloseste 1 ceasca (de cafea, nu de expreso, nici de ceai) pentru fiecare persoana. stiu, e enervant cand sunteti multi, dar pana reusim sa apreciem ochiometric cam cat mananca de un paregzamplu 4 oameni, merge si asa. in privinta apei, parerile-s impartite. eu folosesc 1.5 cesti apa la 1 ceasca de cus-cus. de aici viata devine simpla: fierbem apa, o turnam peste cous-cous (atentie, se umfla foarte mult, folositi un bol mai adanc), acoperim bolul si asteptam cca. 10 minute. dupa ce s-a umflat, luam o furculita si incepem sa separam prin 'greblare' grauntele. turnam ulei de masline si asezonam cu sare, ambele dupa gust, si am terminat cu dansul.

reteta din poza:

5 rosii cherry

1 pumnisor de masline negre (cu sau fara samburi, taiate sau intregi)

1/4 legatura patrunjel proaspat (n-am avut, dar n-ar fi stricat)

optionale (la buna judecata a lenesului titular):

papara dintr-un ou

friptura rece de pui sau vita

rucola

etc.

se amesteca totul si se mananca cu pofta.

intr-un alt episod, cus-cus, cu legume la gratar.

Zamă de ouă

Cunoscută pe la mine și pe la alții prin sat și sub denumirea de „zam' aită”. Și, totodată, drept una din cele mai rapide (maximum 30 de minute, cap-coadă) mâncări ale săracului de pe astă lume...
Se dau mai jos rețeta proprie (mai întâi) și rețeta lu' buna (a doua).

Ingrediente (1):
2-3 linguri ulei (de măsline, dacă aveți, iar dacă nu, de floarea soarelui) SAU
1/4 pachet de unt
5-6 căței de ai (usturoi, în limba româna literară)
4 cuburi de supă vita (pot fi și de pui, și de legume, după gustul fiecăruia)
1 sticluță mică de vin SAU
2 pahare de vin dintr-o sticlă mai mare
2 linguri cimbru
2-3 linguri faina
3 l de apa calda (puneți-o la fiert înainte să vă apucați de restul operațiunilor)*
6 oua (sa nu uitam ce fel de zamă facem, nu?)

După cum am zis, începeți prin a pune apa la fiert, în alta oală decât cea în care veți face supa. Acuma, ideal este ca, pentru supa, sa aveți o oală mai mult înaltă decât largă, da' nu tușește nici dacă o faceți în orice altă oală.
Apoi, căliți aiu' tăiat felioare în ulei sau unt. Adăugați făina și învârtiți-o de doua ori în oală. Adăugați cimbrul. Începeți să turnați, cu un polonic sau ibric, din apa fiarta, ca să diluați amestecul lipicios de făină și grăsime. Așa recomand eu. Puteți și să turnați direct apa, dar există șanse mari să rămână cocoloașe. După ce amestecul a ajuns aproape lichid, turnați restul de apă, vinul și aruncați cuburile în oală. Fierbeți cca. 15 minute.
Spargeți ouăle, unul câte unul, într-o ceașcă. Din ceașcă, turnați-le în zama clocotindă și aburindă. Mai fierbeți 10 minute**.
Luați un bol, un polonic, o lingură și descurcați-vă.

Ingrediente (2):
din cele de mai sus se scad vinul și cimbrul și se adaugă oțet (după gust)

Continuați după cum v-am povestit mai sus.

* Eu prefer să pun apa fiartă, în urma câtorva incidente de inundare a aragazului cu spuma cauzată de apa rece turnată peste maglavaisul cald. Voi puteți încerca pe cont propriu și alte metode.

** Să nu va împingă știu eu ce să amestecați în zamă înainte să expire cele 10 minute finale. Vă veți alege cu o papară fiartă, în cel mai bun caz.

Papară cu cartofi, brânză și orice altceva

Să ne fie clar, papara nu e omletă. Nu se face rotundă și frumoasă și elegantă. E praf, ce mai...

ingrediente: pentru 1 persoană. dacă sunteți mai mulți, înmulțiți, vă rog, voi. eu n-am baterii.

2 ouă
1 cartof mediu
50 g brânză
1/2 roșie sau 1/2 castravecior murat
2 linguri de lapte sau 2 lingurițe de smântână
orice mai aveți prin casă (mezeluri sau legume, dar nu din alea care lasă apă)
sare și piper, evident

Tăiem cartoful în bastonașe subțiri (adică mult mai subțiri decât alea pentru cartofi prăjiți). Dacă avem o răzătoare magică sau cum ii mai zice, din aia care face bastonașe subțiri, îi dăm pe răzătoare.
Punem ulei în tigaie, vreo 2 linguri.
Prăjim cartofii cum ne pricepem mai bine. Dacă avem și mezeluri, le prăjim și pe alea, iar dacă avem slănină, o prăjim/topim înaintea cartofilor și prăjim cartofii în grăsimea cu pricina.
Între timp, batem ouăle, adăugăm laptele sau smântâna, brânza, roșiile sau castraveciorii (tăiate cubulețe, și, dacă-s  prea zemoase, stoarse putin) și orice altceva ne mai trece prin cap și ni se pare bun.
Dacă tot s-au prăjit cartofii, scurgem excedentul de ulei/grăsime și turnăm papara. Amestecăm pana ajunge la nivelul de întărire dorit, trântim pe farfurie, căutăm un sos picant sau un chutney (eu am de mango, că altu' n-am găsit) și gaaaataaa.

O ultimă vorbă înțeleaptă (a pățitului): dacă nu aveți încredere în capacitatea proprie de a manevra papara la foc mare fără să o ardeți, aduceți focul la mediu. o să dureze cu cca 2 minute mai mult.

Ficăței de pui cu bere și muștar

La cererea publicului posesor de:

1 kg ficăței de pui
2 cepe
3 morcovi
1 bere
1 lingura de muștar

Leneșa vă recomandă:

Tăiați ceapa cubulețe  cât de mărunțele va ies. Dați pe răzătoare morcovii. Căliți ambele ingrediente (LA FOC MIC), în ulei nu prea mult, până când ceapa este translucidă (mătușile specialiste în călit ii zic sticloasă).
Adăugați ficățeii (rugăm nu sărați ficățeii niciodată înainte de a fi gata mâncarea, că se amărăsc). Lăsați la foc mic. Fiind ficățeii de pui de gostat, probabil vor lăsa apă. Dacă aveți noroc și după 3 minute n-au lăsat zisa apă, adăugați mai cu țârâita  cât sa-i acopere, abia-abia. Dacă scade și ficățeii nu-s fierți  (puțin probabil, da' noa) mai adăugați din când în când.
Când ficățeii-s fierți (adică dacă îi tăiați  nu-s roz în mijloc), lăsați apa să scadă, adăugați o lingură de muștar și un deț de bere și sărați și pipărați după gust. Editare întârziată: lăsați și berea să scadă.

Trântiți un piure de cartofi alături și aruncați-va pe dânșii.

pilaf buuuuuuun si ieeeeftiiiiiiiiiiin

iaca una din mancarurile mele favorite: pilaful.

ingrediente:

2-300 g inimioare si pipote de pui
2 cepe
1 morcov mai mititel
1/2 legatura de patrunjel

calim ceapa si morcovul in ulei sau unt, ce-o fi. eu dau focul mic si astept rabdatoare pana devine sticloasa si miroase dulce (nu a grasime sau ceapa arsa, va rog, ca-mi da crize de fiere).
adaugam pipotele si inimioarele si ceva apa.
fierbem pana sunt comestibile aceleasi pipote si inimioare. completam cu apa, daca e cazul. dupa ce au fiert, lasam apa sa scada, singurul motiv fiind proportia apa-orez*, care-i mai greu de determinat daca mai este apa-n cratita.
trucul propriu (vorba vine, ca-i de la matusa victorie) e ca, dupa ce-am pus orezul, am completat apa, am gustat de sare si am pus si patrunjelul tocat, sa punem cratita la cuptor. nu se lipeste, nu se zdrobeste si nu se arde, daca nu adormim langa el. in lipsa cuptorului, o cratita groasa, cum ar fi, de exemplu, de tuci emailat, si focul cel mai mic de la ochiul cel mai mic al aragazului ofera aproximativ aceleasi rezultate. daca va abtineti si nu va apucati sa amestecati, bineinteles.

* proportia este, pentru orez alb cu bob lung, de 2 masuri de apa la 1 de orez. e bine, daca nu aveti orez prefiert sau brun sau salbatic, care au mai putin amidon, sa spalati bine orezul, in apa rece, de cateva ori, pana apa pe care-o scurgeti devine aproape limpede.

mic dejun aproape sanatos

cu accentul pe 'aproape', bineinteles.
asadar: iaurt gras (din lapte de oaie si bivolita, daca se poate), cereale, de preferat ne-expandate si ne-extrudate, cat mai naturale carevasazica, o banana (sau un mar sau o para sau o gutuie) taiata bucatele, o punga mica de stafide (sau struguri sau prune sau visine sau ce e mai de sezon) si o lingurita cu varf de zahar brun sau o lingurita de miere. iaurtul se poate inlocui cu lapte acru (din ala pe care-l poate face orisicine din lapte nefiert) sau chefir. puteti inlocui zaharul cu o lingurita de dulceata mai acrisoara, de un paregzamplu sau puteti sa va faceti de cap in orice fel doriti, numai sa va placa.
amestecati bine si mancati cu pofta.
cu multumirile de rigoare domnisoarei astrydt si cu precizarea ca ea foloseste iaurt slab, spre deosebire de (aproape) sanatoasa de mine.

mic dejun de mare lene

pe scurt, frankfurteri de la muresan (pentru cine nu-i din cluj, una din legendele carnivore ale clujului, cele mai bune produse traditionale, afumate cu fum si condimentate cu sare, piper si usturoi adevarat), pita de casa cu masline si chimen, facuta ieri cu manutele-astea doua, sos picant de la pizzeria de vizavi (ca am uitat, pentru a 287-a oara, sa iau mustar).

Cartoafe coapte

Cum de-am uitat? Habar nu am... Trebuia să se facă iarnă zdravănă.

Se iau piciocile/perele de pământ/peruștele/barabulele/cartoafele și se spală bine-bine-bine, dacă vă place sa le mâncați cu coajă cu tot, ca și mie. O soluție e să folosiți o drăcie din aia de frecat tigăi din plastic (arată ca spălătoarea din sârmă, doar că e din plastic). Foarte utilă la casa omului, mă jur pe pompița de detergent încorporată în chiuvetă.

Se dau la cuptorul încălzit bine (4-5 la gaz, 180 grade la electricitate) și se așteaptă cu ceva răbdare, în funcție de mărimea ziselor cartoafe, până sunt gata și se fac terci la cea mai mica apăsare,  iar coaja e puțin crocantă. Ca să nu aștept prea mult, eu folosesc cartofi mici, din aia ziși 'de dat la porci', care-s gata în circa juma' de ceas.

Recomand călduros a se manca unși cu unt și presărați cu sare, iar pentru a aluneca mai ușor pe gat, cu moare de curechi sau, pentru urechi mai delicate, zamă de varză murată.