vineri, 25 februarie 2011

Papară cu cartofi, brânză și orice altceva

Să ne fie clar, papara nu e omletă. Nu se face rotundă și frumoasă și elegantă. E praf, ce mai...

ingrediente: pentru 1 persoană. dacă sunteți mai mulți, înmulțiți, vă rog, voi. eu n-am baterii.

2 ouă
1 cartof mediu
50 g brânză
1/2 roșie sau 1/2 castravecior murat
2 linguri de lapte sau 2 lingurițe de smântână
orice mai aveți prin casă (mezeluri sau legume, dar nu din alea care lasă apă)
sare și piper, evident

Tăiem cartoful în bastonașe subțiri (adică mult mai subțiri decât alea pentru cartofi prăjiți). Dacă avem o răzătoare magică sau cum ii mai zice, din aia care face bastonașe subțiri, îi dăm pe răzătoare.
Punem ulei în tigaie, vreo 2 linguri.
Prăjim cartofii cum ne pricepem mai bine. Dacă avem și mezeluri, le prăjim și pe alea, iar dacă avem slănină, o prăjim/topim înaintea cartofilor și prăjim cartofii în grăsimea cu pricina.
Între timp, batem ouăle, adăugăm laptele sau smântâna, brânza, roșiile sau castraveciorii (tăiate cubulețe, și, dacă-s  prea zemoase, stoarse putin) și orice altceva ne mai trece prin cap și ni se pare bun.
Dacă tot s-au prăjit cartofii, scurgem excedentul de ulei/grăsime și turnăm papara. Amestecăm pana ajunge la nivelul de întărire dorit, trântim pe farfurie, căutăm un sos picant sau un chutney (eu am de mango, că altu' n-am găsit) și gaaaataaa.

O ultimă vorbă înțeleaptă (a pățitului): dacă nu aveți încredere în capacitatea proprie de a manevra papara la foc mare fără să o ardeți, aduceți focul la mediu. o să dureze cu cca 2 minute mai mult.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu