Zamă de cărălabe

Ce-s cărălabele? Varză kohlrabi, după părerea unor (departe de a fi) genii traducătoristice. Redundanții piciocii mele. Kohlrabi înseamnă varză-sfeclă, bă. Gulii, cum ar veni. Pe Wikipedia au amândouă, și gulia, și kohlrabi, poză. Dacă nici la poze nu știi să te uiți, lasă-te de meserie.
Mi-am descărcat bâzdâcul profesional (și amator-bucătăresc). Să purcedem.
Pentru că habar n-am, de fapt, cum se face zama asta, am improvizat din ce mi-am amintit. Și-a ieșit după cum urmează:

Ingrediente:

3 cărălabe, medii. De preferat tinere. Dacă apucă să devină lemnoase, ați aruncat banii pe fereastră.
2 morcovi de vară
1 pătrunjel, tot de vară
150 g de carne de porc slabă. Mie mi-a rămas de la fasonatul mușchiulețului cumpărat ieri.
1 gălbenuș
150-200 ml de smântână. Grasă. Cea slăbită se cam brânzește.
cca. 3 l de apă. Că doar nu vă imaginarăți că se face zamă fără apă, nu? Doar că nu-i de pui, pe baza principiului „apă pui, ceapă pui, pui nu pui și mănânci ce pui”.
sare


Metodă de fabricație:
Puneți apa la fiert. Până fierbe, tăiați toate zarzavaturile bastonașe (sau cum vă place vouă mai mult), iar carnea cubulețe.
Când apa clocotește, puneți mai întâi carnea, așteptați să dea din nou în clocot, adăugați zarzavaturile, toate grămadă. Fierbeți până când se înmoaie morcovul.
Opriți focul. Lăsați la răcit vreo 10 minute. Între timp, înfăptuiți amestecul de gălbenuș cu smântână. Ca să nu se brânzească/taie, înainte de a-l turna, amestecați-l cu puțină zamă caldă, ca să se apropie de temperatura zămii. Turnați-l în zamă și amestecați bine. Ați terminat, după părerea mea. Dacă doriți, zama asta se poate acri cu zeamă sau sare de lămâie. Eu n-am acrit-o, pentru că mi se pare că guliile au un gust prea subtil și, cum am eu mâna grea, s-ar putea să rămân cu o zamă acră neidentificabilă.

Poftă bună, lene ușoară.

Papară cu roșii uscate și chefir

Zisăi să scriu repede, până nu uit:

Ingrediente (pe cap de căciulă):
2 ouă
2 linguri de chefir
2-3 felii de roșii uscate, conservate în ulei.
1/2 linguriță de ulei de la roșii (dacă aveți tigaie de la Teflon sau similar de deșteaptă)
sare, piper

Fabricație:

Spargeți ouăle, că nu se poate altfel. Tăiați roșiile mai mărunțel. Bateți cu ciudă. Adăugați chefirul, și mai arătați-le ceva ciudă.
Încingeți tigaia, picurați uleiul în ea, turnați papara și amestecați, că-i papară, nu omellette fines herbes (oare o fi cu h aspirat sau ba?). Când ajunge la gradul de închegare care vă mulțumește, puneți-o în farfurie.

Gata. Poftă bună, vară
bună.

Presqu'à la française

Cel mai mare merit pe care sunt dispusă să li-l recunosc francezilor în materie de mâncare nu e, cum v-ați aștepta, rafinamentul, ci simplitatea. Și, pe lângă asta, vinul de la prânz. Și cinele de șase ore, cu povești, mâncat pe îndelete și băut cu simțul măsurii.
Așa că azi am m-am franțuzit, mi-am făcut fasole țucără scăzută și ficat de pui cu sos de vin și cimbru. Și-un pahar de vin nou (Șarbă de Cotești, din 2012), numai bun pentru o zi de vară și-un prânz la umbră, pe balcon. Mai greu mi-e, acum, de-atâta bine, să mă întorc la muncă, în loc să zac, cu o carte în mână, lângă restul vinului.
Încercați și voi. N-o să vă pară rău. Și dacă o să vă pară, puteți să mă vorbiți de rău pe la spate.

Poftă bună, lene plăcută.

PS: poza e de la Bobina cu fotografii

Cum îi miroase bucătarului leneș a vară

Nu știu cum vă miroase vouă vara, dar pentru mine nu-i vara nu-i vară înainte de prima salată de roșii adevărate, cu ceapă nouă. Culmea e că nici nu-mi place din cale-afară. Primul ingredient pe care-l scot din salate e ceapa. Dar prima salată din roșii adevărate e musai cu ceapă. Și dacă ar fi și cu pui (mic, de curte) pane, cred că ar fi și mai vară.
Rețetă? Serrrrrriooooosssss? Are musai roșii și ceapă. În rest, cum v-o tăia capul și cum v-o lăsa lenea.

Să vă fie vara de bine!

Zamă de șelătuțe - noi amintiri din copilărie

Zama asta tare nu-mi plăcea în copilărie. N-aveam eu nicio treabă cu gustul, mă enervau, ca pe orice copil (din câți am cunoscut eu, bineînțeles), frunzele înmuiate care mi se lipeau de dinți, limbă și cerul gurii.
Și-acum, om mare la sfat și tot mic la stat, am ajuns să caut șelătuțe pe unde nici cu gândul nu gândești. Prin parcul central, adică. Auzisem eu de la o cofăriță, din piață, că e plin parcul de ele. Și-avea dreptate. Așa că plimbarea cu bârfe de seară s-a lăsat cu vreun pumn și jumătate de amintiri.
În afară de mama, care-a preluat rețeta de la soacră-sa, n-o mai face nimeni din câți am cunoscut așa, simplă, chioară și de post. Dacă nu o îmbunătățești, ca mine, cu un ou poșat, sau ca alții cu omletă tăiată fâșii sau zdrențe de ou ori razalăi, sau dacă n-o acrești cu jintuială.
Dar să nu stăm, că oricum durează o jumătate de oră, pe ceas.

Ingrediente:
1 grămăjoară de șelătuțe (așa se vând pe-aici) pe cap de mesean
1/2 l de apă pe cap de mesean
1 legătură de usturoi verde (sau mai mult, dacă vă place usturoiul)
2 linguri de ulei
sare, oțet

Mai întâi, spălați șelătuțele (untișor, sălățică de pădure). Eu, de obicei, le spăl în două-trei ape și le scot din apă, ca să rămână pământul pe fundul castronului.
Tocați cozile de usturoi, căliți-le jumătate de minut și adăugați șelătuțele spălate și scurse de apă. Căliți încă vreo jumătate de minut.
Turnați apa peste ele și lăsați-le să fiarbă, după ce au dat în clocot, încă vreo 5 minute. Sărați, acriți cu ce-aveți (oțet, în cazul de față) după gustul propriu.

(Aproape) pasta con (aproape) pesto

Zice-se că foamea-i cel mai bun bucătar. Așa zic și eu, pentru că m-a îndemnat să fac tăiței ungurești cu pseudo-pesto. De leurdă. Cu brânză maturată bio românească.
Ingrediente:
300 g paste
3/4 legătură de leurdă
50 g brânză maturată tare (dacă n-aveți românească, puneți parmezan sau pecorino)
1/2 avocado
2-3 ciuperci champignon
4 linguri ulei de măsline
sare


Așadar. Leurdă în loc de busuioc, brânză maturată în loc de parmezan, avocado în loc de semințe de pin. Se dau prin blender cu 2 linguri de ulei de măsline (dacă nu v-am spus, iacă vă spun acum, ultimele picături de ulei de măsline, că și ăla s-a terminat).
Fierbeți pastele conform indicațiilor de pe ambalaj sau până vă place consistența.
Trageți 3 minute ciupercile tăiate felii subțiri în tigaie (de preferință una adâncă, de sotat), în restul de ulei de măsline.
Amestecați în tigaie pastele scurse de apă cu ciupercile, turnați pseudo-pesto peste ele, amestecați încă un minut. Mâncați.

Poftă bună, lene plăcută.

Vestitorii primăverii: salată cu leurdă și grătar din piept de pui

Iacă pohta ce-am pohtit: carne cu salată. Așa încât m-am învârtit de două ori prin piață și o dată prin magazin, și-am ajuns acasă cu următoarele:

piept de pui dezosat, tăiat felii de-a latul fibrei
ulei de măsline
leurdă
valerianella (cunoscută, după cum spuneam, sub diverse nume, cum ar fi șelătuțe, la mine-n sat
ridichi
roșii cherry
avocado
ulei de floarea soarelui nerafinat
sare, piper, herbes de Provence

Merită spus că, după vreo doi ani de când n-am mai mâncat carne de pui decât de la mama din ogradă și, eventual, inimioare și pipote din magazine, că pe alea n-au cum să le injecteze, am găsit, în sfârșit, un magazin cu carne de pasăre proaspătă, care nu se fierbe pe grătar, în loc să se frigă.

Așadar, am luat bucățile mai mari din pieptul de pui (știți că se desface în patru, două mici și două mari, cred), le-am tăiat de-a latul fibrei, le-am pus în tigaia-grătar unsa cu ceva ulei de măsline, le-am sărat, le-am pipărat, le-am fript.

Pentru salată am amestecat doi pumnișori de-ai mei de valerianella (așa o găsiți în magazine) cu trei sferturi de legătură de leurdă, o ridiche și două roșii-cireșici, plus jumătate de avocado, am turnat ulei nerafinat, ceva sare și o pișcătură de buruiene provensale (mare grijă, sunt foarte aromate și dacă ați scăpat prea mult, o să vă urmărească gustul vreo trei zile).

Am făcut o năzbâtie și-am prăjit mămăligă rămasă de ieri. M-am lins pe degete.

Poftă bună, leneveală plăcută!