Dovleac copt şi cârnăciori pe băţ

Ingrediente (2 porţii):

1/4 dintr-un dovleac mare sau 1/2 dintr-unul mediu sau, de ce nu, 1 dovleac mai mititel. doar să nu fie din cei de plăcintă, că-s grozav de dulci, ca de prăjitură.
4 cârnăciori proaspeți, din cei mai subțirei.
sare, piper, ulei de măsline, chimen măcinat

Tăiem dovleacul (cu coaja spălată) în felii de cam două-trei degete lățime (la coajă). De preferat, în așa fel încât să stea în poziție verticală în cuptor, pe coajă. Dacă nu se poa', nu se poa'. Nu-i grav, dar, ca în poză, o să aibă crustă doar pe o parte. Pe aia care nu se vede, în cazul de față
Îl masăm bine cu uleiul, sarea, piperul și chimenul măcinat.
Îl punem în tavă și l dăm la cuptor, la foc mediu. Îl lăsăm în pace vreo jumătate de oră, după care începem să-l sâcâim prin înțepare cu o frigăruie. Când intră în el ca în brânză și pe deasupra s-a format o crustă frumoasă, e gata. Ştiu că sunteți deștepți și dacă vi se pare că începe să se ardă veți reduce focul. De-aia nu vă mai zic nimic.

Cârnăciorii proaspeți se chinuie ca în poză și se dau la cuptor, vreo 30 de minute, sub forma instalației prezentate aici. Adică se fac frigărui proptite pe o tavă căptușită cu folie de aluminiu (de lene, evident, că ne scutește de spălat vase). Dacă sunteți mai harnici sau ați uitat să cumpărați folie, turnați o cană de apă în tavă, ca să nu se ardă grăsimea scursă de pe cârnați. Şi dacă tot adusei vorba, îi înțepăm din loc în loc cu o scobitoare, să fim siguri că se scurge o parte din grăsime.

Hummus cu doi M, sau cum n-am pus coada la lingură

Insist, iubiți cetitori, hummus se scrie cu doi (2) M. Cu unul singur, e pământ de flori. Şi acu', dacă tot mi-am liniștit conștiința profesională, vă voi povesti cum se face hummus acasă, cu mânuțele alea două ale musafirilor.

Fără să pui coada la lingură, că  ne inspirarăm de la alții, și ne plăcu ce ieși.

Se ia un musafir, de preferat unul care gătește și acasă. Şi un computer de orice marcă, cu internet, ca să aflăm ingredientele de bază.



Se adaugă:

1 conservă de năut fiert (400 ml). Evident, nu vă împiedică nimic să cumpărați năut uscat, se fierbe exact ca fasolea, dacă aveți răbdare să-l puneți la înmuiat, fiert, decojit. Dacă nu sunteți leneși. Eu sunt.
5 căței de usturoi (sau mai mulți ori mai puțini, în funcție de cât de mult vă place usturoiul)
1 lingură de pastă de susan (ați făcut cunoștință cu ea aici)
sumac
chimen măcinat (așa îl găsiți în magazine, eu încă nu m-am lămurit dacă e chimen ca la noi sau chimion turcesc, da' e bun la gust)
sare





Se pune musafirul la treabă, după cum urmează:

-Dă prin blender năutul scurs de apa din conservă! Ca să ajungeți la consistența dorită, dacă îl vreți mai lichid, scurgeți apa într-o cană, nu în chiuvetă, și adăugați din ea în amestec.
-Na-ți usturoiul și presa, zdrobește-l și amestecă bine!
-Stai sa pun și o lingură de pastă de susan!
-Na-ți sumac, chimen, sare!

Toată treaba asta durează vreo 5-10 minute, iar rezultatul e mai bun decât orice hummus de magazin. Dacă n-am dreptate, puteți să vă plângeți. O să dau vina pe musafir, evident.

Dulciuri pentru to(n)ţi ca mine. Sau cremă de zahăr ars

După cum vă ziceam, la dulciuri sunt complet toantă. Pentru mine-s muncă multă cu satisfacție puțină. Mâncatul unui măr e mult mai simplu și eficient. Cu toate astea, ca să nu mă fac de râs complet, am învățat de la mama să fac cremă de zahăr ars. Cam după cum urmează.



8 + 8 linguri de zahăr tos
8 ouă
1 l de lapte
zahăr vanilat sau scorţişoară sau coajă rasă de lămâie ori portocală






În cratița sau forma în care veți coace crema, caramelizați primele 8 linguri de zahăr. Amestecați cu o lingură de lemn pe care o folosiți doar pentru prăjituri (a propos, e de preferat să folosiți o cratiță în care n-ați prăjit ceapă sau alte chestii cu gust sau miros puternic) până când zahărul e lichid, translucid și de culoare maro deschis (dacă a ajuns maro închis și fumegă, atunci e ars de-a dreptul și amar, așa că turnați apă în cratiță  dizolvați zahărul, spălați cratița, ștergeți o bine și reluați operațiunea, cum am făcut și eu la prima tentativă). După ce s-a lichefiat zahărul, rotiți cratița ca să îmbrăcați pereții în caramel și (dacă îi aveți) distrați-vă pruncii cu felul în care trosnește zahărul în timp ce se răcește.

Greul a trecut. Acum bateți cu telul ouăle întregi împreună cu celelalte 8 linguri de zahăr, bine de tot. Turnați laptele și mirodeniile, mai bateți oleacă și turnați compoziția peste caramel. Dați crema la cuptor, la foc mijlociu, la Bain-Marie*.

Gata (când are consistența unei gelatine, iar dacă o înțepați cu o frigăruie sau o andrea, iese curățică). E mai bună rece, dar, dacă nu vă puteți abține, merge și călduță.

* Cum adică ce-i aia Bain-Marie? O cratiță în altă cratiță mai mare, în care ați turnat apă fierbinte. Nu-s eu mare expertă (v-am zis că nu mă pricep la dulciuri), dar ăia care se pricep (Silvia Jurcovan, în cazul meu) spun că nivelul apei din cratița mare trebuie să fie mai jos de fundul cratiței cu crema.

Atenţiune mare!
Punctul de topire al zahărului este foarte ridicat. Nu vă împingă, vă rog, nevoia să atingeți zahărul lichid, pentru că arsura cu ulei e mic copil pe lângă arsura cu zahăr încins.