Recunosc, fără pic de rușine, că la mine în bucătărie sunt cărți prin toate colțurile. Nu doar de bucate. M-am învățat de la tata, fără să fi reușit mama, în ciuda tuturor eforturilor, să-mi bage-n cap că nu-i frumos și nici politicos, să-mi ascund după cărți morocănoșenia de dinaintea micului dejun și a cafelei de dimineață.
Teancul cuprinde vreo trei cărți de bucate și, de regulă, cel puțin un roman polițist clasic, care să-mi pună „micile celule cenușii”, ar zice Hercule Poirot, în funcțiune, în timp ce-mi beau cafeaua. Două prietene de-ale mele (gemene astrale, probabil, hi-hi-hi-hi), care, dacă se decid să-mi cumpere de Crăciun cărți, le iau din același domeniu, m-au bucurat anul ăsta cu niște Intelectuali la cratiță și o Bucătărie medievală (pe asta am uitat-o peste șapte țări, acasă la dăruitoare, dar o voi primi (din nou) curând).
Dacă editura Humanitas a reușit să facă flenduri, țăndări și bucățele biblia mea gastronomică (Carte de bucate, Silvia Jurcovan), tăind din rețete („...o nouă ediție - nu una oarecare, ci una îndelung dichisită și elegantă...” - vezi să nu!) fără a fi verificat referințele și titlurile capitolelor, și-a scos pârleala (probabil pentru că or fi refuzat, pe bună dreptate, să le fie ciopârțite operele) cu Intelectualii la cratiță, carte de uimitoare povești și amintiri culinare. Găsiți în ea rețete de supă cu găluște, gomboți cu prune (vreo trei), almanahul Lafayette și rețetele lui Păstorel Teodoreanu, citite în plină foamete optzecistă pe post de literatură științifico-fantastică, lecții de etichetă la masă și de mâncat sănătos, arlechinul copilăriei mele (nu-i pe lista prăjiturilor mele favorite, recunosc), un tort din mai nimic, supe de fructe și pită cu unsoare și (brrr, grețos) zahăr.
În episodul următor, Supa lui Kafka și-om mai vedea noi ce, dacă avem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu