Și-acum, om mare la sfat și tot mic la stat, am ajuns să caut șelătuțe pe unde nici cu gândul nu gândești. Prin parcul central, adică. Auzisem eu de la o cofăriță, din piață, că e plin parcul de ele. Și-avea dreptate. Așa că plimbarea cu bârfe de seară s-a lăsat cu vreun pumn și jumătate de amintiri.
În afară de mama, care-a preluat rețeta de la soacră-sa, n-o mai face nimeni din câți am cunoscut așa, simplă, chioară și de post. Dacă nu o îmbunătățești, ca mine, cu un ou poșat, sau ca alții cu omletă tăiată fâșii sau zdrențe de ou ori razalăi, sau dacă n-o acrești cu jintuială.
Dar să nu stăm, că oricum durează o jumătate de oră, pe ceas.
Ingrediente:1 grămăjoară de șelătuțe (așa se vând pe-aici) pe cap de mesean
1/2 l de apă pe cap de mesean
1 legătură de usturoi verde (sau mai mult, dacă vă place usturoiul)
2 linguri de ulei
sare, oțet
Mai întâi, spălați șelătuțele (untișor, sălățică de pădure). Eu, de obicei, le spăl în două-trei ape și le scot din apă, ca să rămână pământul pe fundul castronului.
Tocați cozile de usturoi, căliți-le jumătate de minut și adăugați șelătuțele spălate și scurse de apă. Căliți încă vreo jumătate de minut.
Turnați apa peste ele și lăsați-le să fiarbă, după ce au dat în clocot, încă vreo 5 minute. Sărați, acriți cu ce-aveți (oțet, în cazul de față) după gustul propriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu