Au rămas, așadar, cu aproximativ 1 kg de vișine cu sâmburi din cele cam 4 culese de pe moșia proprie (pentru care nu-și asumă niciun merit, că moșia e îngrijită de frate, iar fructele culese de mamă și cumnată).
Se consultă internetul (de unde aflăm că majoritatea gospodinelor moderne se bazează pe un anumit doctor, puaaaaaaaaaaaaah).
Se consultă din nou internetul pentru o tentativă eșuată (n-avem oală fără mânere de plastic) de fabricat dulceața la cuptor (varianta ideală pentru leneși).
Se află două variante de proporții fructe/zahăr și se alege cea cu cel mai puțin zahăr. Și de lene, evident, că magazinul de vizavi e prea departe (patru etaje și-o stradă cu o singură bandă pe sens), și doar atât avem prin casă.
Se face curaj și se purcede la treabă.
Ingrediente:
la 1 kg de vișine, 750 g de zahăr. Dacă preferați, e mai ușor de ținut minte cu proporții, unu (vișine) la trei sferturi (zahăr). Se amestecă, se lasă preț de vreo oră să lase zeamă. Și se face o paranteză, după cum urmează:
Se mută laptopul în bucătărie. Se completează cu comentarii ultima producție a cooperativei urbane. Se fumează vreo trei țigări pentru curaj. Se începe a se scrie rețeta de față. Se comentează pe facebook. Se pune aparatul foto la încărcat, că n-a apucat să pozeze decât ingredientul principal. Se caută o lingură și o oală care să nu miroase a ceapă. Cam greu, când bucătarii leneși nu fac prăjituri decât de trei ori pe an, și, prin urmare, uită care-ar fi trebuit să fie lingura de lemn pentru prăjituri. Se găsește o lingură din inox și se spală bine. Se găsește oala în care se fierbe laptele (obișnuită, nu oală de lapte cu fluier), singura fără arome legumicol-supistice. Se spală dumnezeiește și aia. Se face curaj pentru:
Metoda de fabricație:
Aprindeți focul la aragaz. Dați-l la mic. Cel mai mic. Mai ales dacă sunteți leneși, pentru că oricum veți sta să păziți dulceața cel puțin juma de oră, până se dizolvă complet zahărul. După aia, s-ar putea, dacă aveți noroc și o oală cu fund dublu/gros, să trebuiască să amestecați doar ocazional, o vreme. Se mai face o paranteză:
Se spală borcanele (două, în cazul de față). După ce s-a mutat laptopul în bucătărie, se sapă din nou internetul, după metode de sterilizat borcanele. Se sună din nou mama. Se află că se sterilizează foarte bine la cuptor. Și că n-ar fi stricat să fi scăpat de o parte din zeama pe care-au lăsat-o vișinele. Eh, asta este, fierbem dulceața mai mult...
Se face o tentativă de a aduna spuma și se decide că ne (biiiip) în ea de treabă și că s-a epuizat rezerva de răbdare la dezsâmburitul vișinelor. N-o să fie cea mai frumoasă dulceață. Bună să fie, că oricum se mănâncă...
Se continuă, cu răbdare, până se leagă. În ultima jumătate de oră nu se pierde aragazul din ochi.
Se scot borcanele din cuptor. Unul, în cazul de față, de 800, și nici ăla plin. N-am avut decât vreo 700 g de vișine.
Se pun borcanele pe o suprafață metalică. Eu am folosit chiuveta. Se umplu. Se lasă la răcit acoperite cu hârtie. Când s-au răcit complet (mâine, probabil), se acoperă cu capacele dezinfectate. Cu jinars de mere, în cazul de față.
Ca între începători:
Nu țineți seama de timpii pe care vi-i dau alții (mama, bunica, internetul). Timpul total depinde de cantitate, cratiță, aragaz, cât de zemoase sunt fructele. E fiartă, zice tanti Silvia (Jurcovan, autoarea cărții mele de bucate favorite), când, dacă ții lingura orizontal, cad trei picături în trei locuri diferite. Cam așa și este.
Pentru fiert, sunt de preferat cratițele, pentru că au suprafața de evaporare mai mare. De asemenea, dacă aveți o cratiță anti-aderentă cu fund dublu, folosiți-o cu încredere. În lipsa ei, merg foarte bine cele din inox, cu fund dublu. A testat pentru dumneavoastră bucătarul leneș, că oricum n-avea altceva.
S-ar putea ca mămicile și bunicile să vă spună că trebuie păzit fundul cratiței. Și au dreptate, la cratițele emailate, simple. În cazul de față, cu o cratiță de inox cu fund dublu pe arzătorul cel mai mic, la focul cel mai mic, nu s-a lipit nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu