fleică, și aşa, și pe dincolo

așadar, preaiubiți leneși, am primit ceva fleică (bucată întreagă, mai mult cărnoasă decât grasă), uscată și congelată în afumătoare la văru-meu.
dacă n-aveți văr la munte, unde temperatura nu crește peste 0°C din decembrie până-n martie, cumpărați fleică de la magazin, cam câte felii vă trebuie (2 pentru fiecare mesean adult, dacă mă întrebați pe mine). prin Cluj o găsiți și sub numele de 'friptură de Turda' (știți voi, carne multă, grăsime mai puțină, straturi alternative, șorici).

aşa 

(cca. 30 de minute)

fleică (2 felii de căciulă)

sare

chimen măcinat

2-3 linguri oțet balsamic

zahăr

în varianta 'aşa', fleica a stat la foc mic, sărată și dată cu chimen măcinat, în tigaia de tuci (dacă n-aveți, încercați cu o tigaie-grătar, iese la fel de bine), cam câte 7 minute pe fiecare parte, iar apoi, pentru 'fața comercială', a mai stat câte 2 minute pe fiecare parte, la foc mare, s-au turnat peste ea 3 linguri de oțet balsamic, o pișcătură (cât prinzi între trei degete) de zahăr, a fost tăvălită în acest sos, după care s-a mâncat cu poftă și salată de ardei copți.
dacă mai aveam chef de făcut garnitură, probabil aş fi pus fasole verde, sotată cu puțin unt, sare și piper.

pe dincolo
(cca. 30 de minute)

fleică (2 felii de căciulă)
sare
piper
sos Worchestershire


'pe dincolo', fleica sărată, pipărată și tăvălită în puțin sos Worchestershire a ajuns la grill, în cuptor, pe o improvizație dintr-o tavă, 4 frigărui de bambus și ceva folie de aluminiu, ca în poză.

am avut o tentativă de a coace și felii de cartofi în aceeași tavă, dar, pare-se, ar fi trebuit să îi pun concomitent cu carnea, ori în strat mai subțire. unele felii au rămas cam crude, dar arătau frumos în poză...

cum n-am făcut eu consomme

aseară, pe când supa cu găluşte fierbea foarte încet, conform rețetei, pe aragaz, eram tare avântată în a o limpezi cu metoda pentru consomme.
azi, după un sfert de oră de documentare și răs-documentare, am descoperit că-i prea mare bătaia de cap (faci un piure de carne, legume și albuș de ou, turnate-n supă şi lăsate să fiarbă foaaaaaaaarte încet şi la foc foaaaaaaaaarte mic, sub supraveghere, după care faci gaură în capacul care se formează din maglavaisu' ăsta și scoți supa cu polonicul, cu prea multă răbdare) și că îmi depășește limita de ședere lângă aragaz, de 30 de minute.
aşa că am luat filtrul din plastic, nefolosit, de la cafetieră (nu-mi place cum filtrează cafeaua), și-am trecut supa prin el.
și-am strigat: miraaaaaaacoooooool.
PS: evident că nu voi mai putea filtra cafea prin el, da' ce-mi pasă, e un sacrificiu minor.

salata de 'ce-ai în frigider' (1)

sau salată de nu mai trage mâța de coada, fă o mâncare leneșă și treci la muncă.
azi, în loc să compensez pentru ce n-am muncit în timpul săptămânii, am jucat jocuri detective. aşa că m-a pălit foamea, și, concomitent cu ea, rușinea de a nu-mi fi făcut treaba.


pe scurt, urmare a acestor două evenimente, am dat cu nasul prin frigider, am descoperit doi cartofi roșii, numa' buni de fiert, două ouă ecologice și vreun pumnișor de măsline. la care, dacă aveam, aş fi adăugat piept de pui la grătar, cu sare, piper şi oregano, castraveți muraţi, iar dacă aveam şi musafiri, ceapă verde (mie nu-mi place combinația ceapă-cartofi, da' pentru cine merită, fac eforturi).
în rest, fiert cartofii, fiert ouăle, răcit și curățat și unii şi altele, sub nasul mamei (virtual, că de când a greşit butonul, ne tratăm doar cu videoconferinţe). amestecat cu sare, piper şi ulei de măsline.
mâncat cu poftă bună, de care vă urez şi vouă la mâncarea asta extrem de leneşă.

mămăliga cu brânză - alte amintiri din copilărie

vorbeam acum ceva vreme de amintirile din copilărie. culinare, evident.
una din ele e mămăliga cu brânză a bunicii. fără fasoane și pretenții. mi-aș fi dorit să învăț să fac mămăligă adevărata, ca ea, da' n-a mai apucat să mă învețe și-am rămas doar cu rețeta de găluşte.

mămăliga asta cu brânză, ardelenească, e un animal destul de sucit, se cere să fie din aia tare, de să tremure masa, din făină de mălai extra, nu grișată, că iese terci și e destul de greu de făcut din mână (mai ales din mâna mea, prietenii știu de ce și, dacă se prezintă la masă, se oferă să țină ei de oală. e la fel de adevărat că e mai ușor de făcut decât una clasică, la care fierbi apa (nu știu câtă), pui mălaiul (în proporție necunoscută) , mai fierbi o tură și apoi amesteci totul, până nu mai știi de tine.

așadar, mămăliga cu brânză se fabrică din mămăligă și, ideal, brânză frământată (înlocuibilă cu brânza de burduf, numa' brânză grasă și lipicioasă să fie). idealul meu personal e brânza iute de la văru-meu, da' asta-i altă poveste.
brânza frământată, dacă vă pare necunoscut termenul, se face din caș de oaie, cât mai gras, măcinat și amestecat cu sare. bunica, pe vremea când congelatoarele frigiderelor Arctic erau minuscule, o punea în borcane mari și o acoperea cu untură topită, ca să nu intre aerul și să o strice. în ziua de azi, marile și mai micile gospodine o pun la congelator.

iar acum că am isprăvit cu istoria brânzei, să trecem la procesul de producție care, să mă iertați, e ochiometric (v-am zis că nu știu să fac mămăligă aşa cum scrie la carte, nu?)

ingrediente:
o pungă mică de făină de mălai
cca. 2 l de apă
cam 1 linguriţă cu vârf de sare
brânză frământată sau de burduf, cât mai multă
1/2 pachet de unt, topit

cum fac eu mămăliga:
pun apa la fiert, cu sare și-aștept cuminte lângă aragaz. când fierbe, torn mălaiul în ploaie, amestecând continuu cu telul pară (dacă n-aveți, încercați cu coada unei linguri de lemn. ies mai puține cocoloașe decât dacă amestecați cu lingura propriu-zisă). după cum spuneam, mămăliga asta trebuie să fie tare, nu terci de restaurant. iar la sfârșit, când e fiartă, trebuie să se desprindă ușor de pe pereții oalei.

restul e floare la ureche: lăsăm mămăliga să se răcească vreo cinci minute, topim în timpul ăsta untul, pregătim încă o oală/vas de sticlă termorezistentă şi două linguri: una de supă ca să întindem straturile de mămăligă și una mai mare, ca să scoatem mămăliga din oala în care-a fiert. dacă vă întrebați de ce am eu nevoie de două linguri, e simplu, lingura de întins trebuie să fie permanent unsă cu unt, ca să nu se lipească de mămăligă. dacă iau mămăliga din oală cu ea, întinsul straturilor de mămăligă devine o luptă.

începem cu un prim strat de mămăligă (nu uităm să ungem fundul oalei cu unt), urmat de brânză multă-multă, și continuăm până am epuizat fie mămăliga, fie brânza, fie ambele ingrediente.

dacă e iarnă tăiem murături de la mama de-acasă, dacă e vară, improvizăm o salată rapidă de roşii.

gata.

fasolica - amintiri din copilărie

sau fasolică bună-ai fost, şi de dulce, şi de post! (zicală de-a bunicii)

cred că toţi avem amintiri culinare din copilărie. ale mele-s simple: pâine prăjită pe plita de la sobă, usturoiată şi unsă cu unt pe ambele părţi, cartofi copţi cu unt şi moare de varză, fasole cu ulei, sare şi piper.
nu vă ofensez cu reţete pâine prajită, iar cu cartofii copţi v-am ofensat deja.
subiectul de azi este o salată de fasole. nu e nouă, o fac şi alţii, dar folosiţi-vă de ea pentru inspiraţie într-o zi când vă e foame şi au conserve de fasole la ABC.

ingrediente (pentru 3-4 persoane):
o conservă mare de fasole - simplă, în apă, fără sosuri şi condimente (eu o prefer pe cea roşie, dar dacă doriţi şi poftiţi, puteţi amesteca o conservă mare de fasole albă, care-i mai ieftină, cu una mică de fasole roşie. arată foarte bine-n poze).
2-3-4 castraveciori muraţi (în funcţie de dimensiune şi de cât acrişoară vreţi să fie salata. dacă-s prea mulţi, mai tăiaţi, dacă-s prea puţini, mai adăugaţi, că doar de-aia sunteţi inteligenţi şi eficienţi, nu?)
ceapă verde, după pofta inimii (reiau o discuţie mai veche: începem cu mai puţină, mai adăugăm dacă nu ajunge)
3-4 linguri de ulei (dacă-i de măsline sau de floarea soarelui presat la rece, e ideal)
sare, piper
dacă mai aveţi şi vă plac, puteţi adăuga gogoşari muraţi, măsline, mazăre. improvizaţi voi, nu mă îndoiesc de asta.

procesul de producţie:

scurgeţi conserva (conservele) de fasole. turnaţi fasolea într-un bol, adăugaţi castraveciorii tăiaţi cubuleţe, ceapa verde cu codiţe cu tot, asezonaţi cu ulei, sare, piper. dacă vă place salata mai acrişoară, puteţi să adăugaţi şi puţin oţet (balsamic, de mere, de vin).

gata.

salată de vinete și ardei copți

pe foarte, foarte scurt:

ingrediente:
1 pungă de vinete de la congelator (din alea de la mama, sau puse cu mânuțele proprii)
1/2 pungă de ardei copți , tot de la congelator, puși la fel cu vinetele de mai sus (capia sau gogoșari ar fi ideali, că dau mai frumos la poză, da' merge şi cu ardei galbeni, gustul e același)
5-6 căței de usturoi (de pus treptat, după gust)
2-4 linguri de ulei de măsline
sare (tot treptat, tot după gust)

preaiubiți leneși, n-am dat cantităţi în grame din simplul motiv că nu cunosc pe nimeni care să cântărească pungile de vinete și ardei copți puse la congelator. deci bazați-vă pe proporții. bineînțeles că puteți reduce sau crește cantitatea de ardei, după cum vă tună și vă trăzneşte la momentul fabricației.

nici poze n-am făcut, că n-am apucat. s-a mâncat, deh...

procesul de fabricație:
dați vinetele prin blender/chopper sau tocați-le manual, cu tocătorul de vinete sau cu dosul unui cuțit inoxidabil
scoateți codiţele și cotorul ardeilor copți şi tocați-i în același fel
amestecați vinetele și ardeii, de preferat cu mixerul, turnați uleiul, mai mixați oleacă, apoi puneţi usturoiul, pe rând, cât vă place vouă, mixați iarăşi, sărați, mixați, mâncați (cu pâine prăjită, dacă doriți).

fără decongelatul ingredientelor, durează cam 20 de minute.

urecheala dupa gust si cat cuprinde

am fost trasa, zilele trecute, de urechi, de alte doua lenese.
si-am fost informata ca dezinformez publicul cititor si (mai) incepator, asa ca ma conformez.

I: cat inseamna 'dupa gust'?
R: dupa gust, in mintea mea, inseamna sa incepi cu mai putin si sa tot adaugi, pana-ti place gustul. fiind vorba de condimente, n-o sa iti poata spune nimeni si niciodata cum e dupa gustul tau.

I: ce e aia 'cat cuprinde'?
R: aici, lenesele mele dragi, m-ati bagat la colt. din doua motive. primul, ca se aplica mai ales la prajituri si altele asemenea, iar eu nu practic sportul asta. mai bine fac mancare pentru o nunta, decat o prajitura mai complicata decat crema de zahar ars (asta se face cu cantitati fixe) si checul cu lapte acru (care se masoara cu cana). al doilea, pentru ca-s ferm convinsa ca doar prin practica proprie afli cat cuprinde. singura explicatie pe care-as putea sa o da este ca, intr-o carte de bucate buna (leneso creata, nu-mi da, te rog, in cap cu silvia jurcovan decat daca mi-o dai cadou dupa aia), ti se explica (pe cat se poate explica in scris) care e consistenta la care trebuie sa ajungi. in zilele noastre internautice e mai usor sa gasesti poze, cum ar fi galustele astea.

in rest, am uitat cu gratie tot ce nu-mi convenea, dar nu va sfiiti sa reveniti cu intrebarile. promit solemn sa raspund anul asta.